Ar trebui sa incluzi aceasta destinatie in planul tau

Renumita pentru destinatiile turistice unice si echilibrul intre traditie si istorie, Iordania este unul dintre cele mai interesante locuri de vacanta pe care le puteti alege. Situata intr-o zona cu climat mediteranean, aceasta ofera temperaturi calde aproape tot anul, facand-o ideala pentru vizite in cea mai mare parte a timpului, perioadele cele mai aglomerate fiind probabil cele din jurul sarbatorilor religioase, momente in care oamenii aleg sa vina in pelerinaje mai mult decât in restul anului. De asemenea, temperaturile ridicate din timpul anotimpului cald pot face vizitele contraindicate pentru persoanele care resimt un disconfort de pe urma acestora, avand in vedere faptul ca programul de vizitare include si multe vizionari in aer liber.

Jerash, orasul antic fondat de Alexandru cel Mare

Fiind unul dintre cele mai vechi orase din tara, Jerash, sau Gerasa, isi are originile inca de pe vremea imparatului roman Hadrian, care a inceput constructia acestuia. Mai apoi, acesta a fost impodobit de edificii precum amfiteatre si temple, asemanandu-se la capitolul arhitectura cu orasul sirian Palmyra, inclus in patrimoniul UNESCO. Orasul este un loc de intalnire pentru oameni pana in ziua de azi, multe evenimente culturale desfasurandu-se cu succes in salile de spectacol in aer liber ce au rezistat testului timpului.

Amman

Capitala tarii este fara indoiala una din principalele atractii turistice pentru oricine alege sa petreaca o vacanta Iordania. Cu un nume care se traduce prin sintagma “liniste si pace”, Amman este plin de edificii istorice, precum citadela orasului, amfiteatrul construit pe vremea romanilor sau moscheea Regele Hussein, ce dateaza de acum mai bine de 1000 de ani.

In acelasi timp, capitala tarii este un oras modern, ce ofera toate posibilitatile de distractie disponibile si intr-un oras european, locuitorii fiind foarte ospitalieri si incantati sa primeasca musafirii in randurile lor. Zona istorica a orasului, situatia in partea de est, pastreaza aerul de demult impreuna cu obiectivele turistice reprezentative ale zonei, facand loc in partea de vest blocurilor de zeci de etaje si constructiilor noi, ce stau martore la dezvoltarea exponentiala a metropolei din ultimul deceniu.

Drumul regilor

O vacanta in Iordania nu este completa fara a porni pe una dintre cele mai mediatizate rute, ce duce din Amman pana in orasul Aqaba, singurul ce are deschidere la mare. Drumul regilor, dupa cum este denumit, isi trage renumele pentru faptul ca Moise a strabatut acest drum in timp ce conducea poporul ales spre taramul fagaduintei. In anul 100 d. Hr. acesta a fost redenumit de catre romani Via Nova Traiana, iar in zilele noastre drumul este o destinatie favorita a turistilor, datorita opririlor care se fac pe parcurs, in locuri precum Muntele Nebo, Madaba, Karak sau Wadi Musa. Bineinteles, una dintre cele mai populare opriri este orasul antic Petra, devenit un simbol al Iordaniei.

Leave a Reply